Răpirea Giocondei – We ART

Răpirea Giocondei

Pictură este mică, doar 77 x 53 cm, iar culorile folosite sunt sumbre. Nici semnată, nici datată, lucrarea lui Leonardo da Vinci a fost pictată pe lemn de plop. Bănuim că a fost  realizată între anii 1503-1506, pentru că aşa ne spune Giorgio Vasari (1511-1574), primul biograf al artistului, în lucrarea ,,Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor’’, publicată la Florenţa în 1550. De fapt, Vasari este cel care a numit primul opera lui Leonardo- Mona Lisa, care, până atunci, nu avea nicio denumire.

Picture2

Amploarea pe care a căpătat-o industria falsurilor, perfecţiunea, uneori, a imitaţiei identificabile cu greu şi numai datorită apariţiei unor tehnici de mare precizie în analiza structurii intime a obiectelor de artă, a declanşat discuţii asupra sensurilor operei originale, autentice, şi a deosebirii reale sau nu, între acestea şi imiatiile ei.

Problema falsurilor este aspecul cel mai complet şi mai complicat al marelui trafic ilicit de arta.

Falsurile în arata, se ştie datează dintdeauna. La început a fost poate pentru un  amuzament al artiştilor pentru a-şi dovedi măiestria.

Mai aproape de noi ca timp, arta s-a transformat într-o activitate comercială aducătoare de venit, abia către sfarsiul anilor ‘50. Televiziunea, radoiul, revistele, ziarele favorizează şi impulsionează interesul pentru artă.

Un întreg sistem de măsuri de siguranţă o înconjoare pe Gioconda! Escorte de motociclisti însoţesc calatoaria vestitei doamne, de la Paris spre port, de unde urmează să fie dusă cu vaportul în Statele Unite. Transportul nu se face cu trenul, pentru a se evita atât primejdiile suplimentare ce se pot ivi ca şi surse de pericol.

Când la sfârşitul anului 1962, se răspândeşte vestea că Mona Lisa va fi dusă la o expoziţie în Statele Unite, la Paris se stârneşte o furtună de indignari şi proteste. Ziarele franţuzeşti vorbesc toate de ,,o lovitură dată Giocondei’’.

Păzită de şapte agenţi înarmaţi, care vor sta de veghe în fata uşi duble a cabinei de lux M-79, fără a o pierde din priviri pe celebra d-na, tabloul îşi începe calatoria intercontinentala la 14 decembrie 1962, la bordul celui mai modern vas francez de pasageri (,,France’’).Pe 19 debarcheaza în Statele Unite.  Traseul până în Washington a fost elaborat precis şi riguros. Ajuns la destinaţie, containerul cu tabloul e pus în pivniţa blindată a Galeriei naţională de artă până la dechiderea expoziţiei.

Sala de expoziţie are şi ea un multiplu sistem de securitate. Încăperea este permanent observată de o cameră de luat vederi.

Picture3

Mona Lisa, oarecum surprinsă şi mirată, puţin ironică, surade în fata acesei febre. De sute de ani admira oamenii acest surâs misterios. Frumoasa soţie a patricianului florentin Francesco del Giocondo se ţine mândră, nobilă şi totuşi simplă, fără podoabe, fără nestemate şi mărgăritare. O panglică subţire îi leagă părul castaniu, acoperit de un val uşor. Mâinile-i sunt împreunate. Ochii par a se uita la privior.’- Winfried L.

 

Răpirea Giocondei – Spargerea de la Luvru

Într-o dimineaţă de luni, 21 august 1911, când numărul supraveghetorilor este redus, iar accesul este doar pentru fotografi şi cercetatori de artă, fiind închis lunea pentru publicul larg. În acea dimineaţă a intrat un bărbat care se pare că ştia traseul spre Sala Pătrată unde se găsea Mona Lisa. Profitând de faptul că nu era nimeni în sală, omul ,,ridică tabloul, atârnat la înălţimea privirii, şi-l scoate din cele două suporturi de fier forjat. Tabloul e greu. Cu rama şi cu geam cu tot cantareste vreo 40 de kilograme. Străinul desface cu îndemânare rama şi fuge cu ea. Ascunde bucăţile de rama în casa scării,apoi ia tabloul din sală şi, ascunzându-l sub halat, coboară grăbit treptele.

Ieşind în stradă dispare în mulţimea matinalilor ieşiţi la plimbare. Abia a doua zi se constată furtul, după 28 de ore de la actul săvârşit. Măsurile severe de securitate existau doar pe hârtie.

Una din cauzele pentru care asigurarea securităţii este slabilta se datorează şi spaţiului imens pe care se afla operă de artă (200.000 de metri pătraţi).

Picture4

 

Marţi, 22 august, ediţii speciale ale ziarelor anunţa pentru prima dată dispariţia celebrului tablou. Expresia ,,furt de opere de arta’’ se răspândeşte pentru întâia dată în întreaga lume. De atunci a fost mereu prezentă în gazete.

Importanta publicaţiei pariziene ,,I’llustration’’ instituie de îndată un premiu de 10.000 de franci pentru informaţii utile şi un altul de 50.000 de franci pentru reducerea tabloului.

Publicaţiile satirice, cabaretele şi musicall-urile preiau temă şi o ţin multă vreme în actualitate.

Ce se întâmplă la Paris?

Colecţiile Luvrului sunt închise pentru câteva zile, directorul, cunoscutul arheolog Homolle e destituit din functie, şeful paznicilor de Săli este concediat, câţiva dintre supraveghetori sunt citaţi pentru indisciplina. Pe locul rămas gol în Sala Pătrată e agăţat Portreul lui Castiglione, de Rafael, adus din Galeria cea mare ca şi când reîntoarcerea Giocondei dispărute n-ar mai fi de aşteptat.

Ce se credea?

1). Hoţia ar fi fost o glumă proastă.

2). Răzbunarea unui paznic concediat.

3). Fapta unui nebun- mai ales că unii funcţionari criminalişti se referă la cazuri de alienaţi mintali care trăiesc cu ideea de a avea legături amoroase cu Mona Lisa.

4). Furt comis de un negustor de artă sau un hoţ oarecare.

Faptul că hoţul cunoştea locurile şi nu lasese nici un fel de urmă, indică faptul că hoţul era profesionist. Vestea că Gioconda a dispărut îi afectează pe francezi. Tabloul era considerat ca o comoară naţională.

Susceptibilitatea naţională din anii care au precedat primul război mondial şi mereu mai acută criza provocată în relaţiile franco-germane de problema Marocului( lupta dintre Franţa şi Germaina pentru contopirea Marocului a dat naştere în 1905-1906 şi în 1911 unor ascuţite conflicte diplomatice franco-germane, intrate în istorie sub numele de crizele marocane), face ca afacerea Giocondei să ajungă, scandal politic.

 

Domnul Morgan

Picture5

În zilele următoare se mai naşte o bănuială. La Paris se spune ca faimosul milionar american John Morgan n-ar fi străin de furt.

Bogatul colecţionar de peste ocean vrea să-şi însuşească cele mai preţioase comori de artă ale lumii şi în acest scop intretine legături cu negustori care urmează să-i procure cele mai frumoase piese de la Luvru.

Neputinţa poliţiei

Dintre numeroşi martori oculari care pretind a-l fi văzut pe făptaş fugind de la Luvru, singurul ale cărui depoziţii pot fi considerate valabile este un casier pe nume Bouquet. Acesta era singurul care îl văzuse, dar nu îl putea descrie cu exacitate. Hoţul aruncase ceva în luminatorul care înconjura subsolurile Luvrului.

Poliţia găseşte în casa scării pretiosa rama sculptată în stil renascentist, pe care o lăsase hoţul, o urmă importantă: pe geamul de protecţie se află amprenta degetului mare de la mâna stângă. Totuşi, hoţul nu este de găsit.

În cursul unei actiuni de cercetare detaliate, judecătorul de instrucţie anchetează 257 de salariaţi ai Luvrului. Cu toţi trebuie să se supună unei analize antropometrice, cum se obişnuia în astfel de situaţii.

În cursul unor proceduri, sunt măsurate toate dimensiunile invariabile ale corpului, ca înălţimea şi lăţimea capului, lungimea degetelor etc. Apoi sunt luate amprentele digitale şi comparate cu cele de pe sticla tabloului.

Cel care furase tabloul nu se găseşte printre cei 257 de măsuraţi, pentru că nu mai lucrează la Luvru.

La numai câteva săptămâni după aceasta apare în ,,Le Figaro’’ o scrisoare care atrage atenţia că ,,pentru oricine cunoaşte muzeul, e limpede că numai geamgii pot oferi indicii care să ducă la tinta’’.

Directorul galeriei de pictură pune să se întocmească o listă cu numele geamgiilor, printre care se afla şi hoţul. E de fapt vopsitor, dar participase la o acţiune specială de înzestrare a picturilor preţioase cu geamuri de protecţie.

Administraţia Monopolului de stat începe să tipărească pe cutiile de chibrituri copii ale picturilor celebre din colecţia statului. Pe 22 august este scoasă o nouă serie de cutii de chibrituri cu portretul rapitei.Nefericita doamna e prezentă în întreaga Franţa. Fiecare o vede, o ţine în buzunar, întinde mâna după ea…

Întoarcerea Giocondei

Florenţa, 1913, în Galeria d’Arte Antică e Modernă a negusorului Alfredo Geri din Via Gorgoni Santi, domneşte o vie activitate. Respectabilul negustor de artă lansase invitaţii pentru o vânzare cu licitaţie. El dăduse anunţ în ziar că vrea să cumpere câteva picturi. Acesta primeşte o scrisoare prin care un anume Vincenzo Leonardi îi oferă o lucrare deosebită şi originala- Gioconda. Acesta nu îl crede şi lăsă deoparte scrisoarea. Intrigat de scrisoare,însă, negusotrul se duce la Giovanni Pogii, noul director al Galeriei Ufizzi dupa o perioada cu scrisoarea. La sfatul acestuia se întâlneşte cu Leonardi.

Picture6

Preţul în schimbul tabloului este de 500.000  de franci. Pentru a verifica autenticitatea operei, negustorul împreună cu Poggi se întâlnesc cu acesta şi merg într-un hotel unde se afla Gioconda.

Într-adevăr, Gioconda era autentică şi intactă. Pe partea din spate avea stampila Luvrului cu coroana, crinii şi iniţialele M.R. ( Muzeele Regale) şi numărul de catalog 316.

Poliţia este anunţată, iar Leonardi este arestat. Numele său adevărat era Vincenzo Perugia, în varsa de 32 de ani.Era zugrav de meserie, dar îi plăcea să-şi spună pictor decorator şi afirma că a făcut unele încercări reuşite de pictură.

Acesta declară că i se părea o jignire că o lucrare iltaliana să fie reţinută pe pământ francez. A vrut să redea Italiei această capodoperă înapoi.

Preţiosul tablou a fost în posesia acestuia timp de doi ani şi jumătate, timp în care acesta l-a păzit cu sfinţenie.

Printre notiţele acestuia, se descoperă şi alt motiv pentru care acesta furase tabloul- dorea să se îmbogăţească şi să îşi ajute familia. Se pare că îşi făcuse planuri cu mult timp înainte.

 

Picture7

În Galeria Ufizzi, Gioconda este expusă într-o sală la care mulţi oameni aşteptau la deshidere să o vadă.

Tabloul era expus într-o sală drapat în catifeaua roşie în care îl înfăşurase Perugia. Mona Lisa trăise aici în Florenţa, cu 400 de ani înainte, dar portretul ei nu fusese aici niciodată. Mii de vizitatori o admirau acum.

După alte expoziii triumfale la Roma şi la Milano, Gioconda se intoarcea din nou la Paris.

Un capitol de criminalistica

Răpirea Giocondei a intrat nu numai în istoria politică, dar a marcat şi un moment important în istoria criminalisticii.

Amprentele digitale au devenit principalul mijloc de identificare folosit de politiile din întreaga lume. Începea o nouă epoca în criminalistică internaţională.

Motivele lui Perugia:

Setea de câştig.

Sentimentul naţional jignit.

Înclinare fetişista pentru un chip frumos de femeie.

În vara anului 1955, la o expoziţie de tablouri false, organizată la Paris, au fost prezentate şapte dintre cele 61 de falsuri evidente ale acestui tablou înregistrate până acum.

În anul 1927 se răspândise la Paris zvonul că Mona Lisa nu este cea adevărată, ci doar un fals. Tendinţa maladivă de a vedea falsuri peste tot a reapărut după al doilea Război Mondial, o dată cu înflorirea comerţului de artă.

Toate interpretările şi presupunerile din jurul ,,adevaratei’’ Mona Lisa nu pot fi considerate decât fantezii, potrivit lui Winfried L.

Hoţii de artă din zilele noastre şi-au creat o ,,bursa neagra’’ pentru obiectele de artă.

Răpirea Giocondei în 1911  a fost considerată una dintre cele mai importante şi mai caracteristice cazuri de furturi de obiecte de artă săvârşite de persoane izolate.

După faimoasa răpire a Giocondei, s-a crezut, timp de câteva decenii, că operele de artă foarte cunoscute nu pot fi furate, întrucât n-ar putea fi vândute şi că, deci, nu trebuie să fie asigurate, dar se pare că presupusa auto-protectie şi garanţie de securitate nu mai sunt de mult eficiente.

Din ce în ce mai multe comori de artă îşi schimbă pe nesimţite proprietarii. Comerţul de artă practicat la scara internationala favorizează vânzarea obiectelor prădate în alte ţări şi continente.

 Identitatea încă incertă
Pe de altă parte, misterele identităţii sale sunt o parte esenţială a interesului pentru ea. Chipul din tablou este încă “neidentificat” şi astfel lucrarea continua să se prezinte că tărâm al infinitelor variaţii de opinie. Probabil aceste variaţii alimentează discret faima lucrării, dincolo de realizarea ei remarcabilă. Căci, de fapt, Mona Lisa este ceea ce fiecare vrea să fie.

Bibliografie:

Winfried Loschburg, Rapirea Giocondei, Bucuresti, Editura Meridiane, 1972.

Marile muzee ale lumii, Biblioteca de arta

Surse: News Italy Museum , www.monalisamissing.com

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

© 2018 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account