Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Iaşi

Muzeul Naţional de Istorie Naturală reprezinta una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial.
Este cel mai vechi muzeu de istorie naturală din ţară si se află la Iaşi. Instituţia a fost inaugurată în 1834, cu şase luni înaintea Muzeului Antipa din Bucureşti, şi găzduieşte aproximativ 300.000 de exponate. Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore Antipa. Muzeul dateaza din 1834, fiind mai vechi si decat Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa”, aceasta fiind din 1860.
pasare- muzeu
O mare parte din activitatea muzeului o reprezintă cercetarea. Mai puţin de jumătate dintre exponatele pe care le are muzeul sunt şi expuse în prezent, restul fiind disponibile pentru cercetătorii interesaţi de colecţii specifice.
muzeu iasi
Din nefericire, muzeul este închis de aproape doi ani, din cauza stării deplorabile în care se află

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2014 - 2022 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?