Cred într-un teatru al timpului meu – Interviu cu regizorul de teatru Alexandru Nagy

Acum două săptămâni, am văzut piesa Cabaretul cuvintelor montată de Alexandru Nagy la micul Teatru Mignon din Piața Rosetti. Montarea a fost un eveniment, mai ales că s-a jucat în fața autorului însuși, venit de la Paris, dramaturgul Matei Vișniec. Subintitulat „Exerciții de muzicalitate pură pentru actorii debutanți” textele din volumul lui Vișniec sunt alese de regizorul Alexandru Nagy, conform viziunii sale despre o lume nevrotică, dar și amuzantă și magică deopotrivă. În piesa de teatru, cuvintele nu mai sunt demult instrumente ale gândirii oamenilor, ci lucrurile stau invers, oamenii devin instrumente ale cuvintelor. Jongleriile acestora din urmă lasă o mare libertate jocului tinerilor actori, care fascinează, dar și distrează spectatorul. Alături de viziunea regizorală, am remarcat jocul tinerilor actori Aida Avieritei si Ionuț Niculae.

După specatcol, i-am pus câteva întrebări regizorului îndrăgostit de piesele vișniecene.
Mi l-ai descoperit pe Matei Vișniec, odată cu piesa Buzunarul cu pâine (în care erai actor, nu regizor), anul trecut. Au urmat apoi Omul pubelă, iar acum Cabaretul cuvintelor. De ce îți place să montezi Vișniec?
[blockquote style=”2″]Imi place sa montez Vișniec pentru că îl consider extrem de apropiat în ceea ce privește nevoia teatrului contemporan de a exista în relație cu actualitatea. Problemele de fond pe care le propune în teatrul său sunt cele cu care ma identific de ceva timp și pe măsura ce avansăm în aceasta relație artistică, din diferite unghiuri (toate subiective) – actor / regizor – cred ca găsesc din ce în ce mai multe motive să rămân fidel.[/blockquote]
Care îți este recuzita regizorală din care-ți iei ideile? De unde, de pildă, ideea jocului cu mingea dintre doi dumnezei, în vreme ce babele credincioase se ceartă pe seama lor? Sau cum ți-a venit ideea apropierii garderobei de haine de pe scenă cu garderoba de cuvinte din discurs?
[blockquote style=”2″]Recuzita regizorală cred ca poate să cuprinda toată activitatea mea cerebrală, inclusiv din timpul somnului. Jocul cu mingea e o imagine care mi aduce aminte de cei doi bufoni din videoclipul Pink Floyd – High Hopes. Garderoba de haine și garderoba de cuvinte – cabaretul costumelor și cabaretul cuvintelor aici e vorba despre colaborarea excelentă cu scenografa Ioana Pashca.[/blockquote]
Am remarcat-o pe Aida Avieriței încă dintr-un spectacol de la UNATC, și-apoi i-am admirat transa interpretativă și în alte spectacole, ale lui Afrim, de pildă. Cum ai convins-o să joace Vișniec?
[blockquote style=”2″]Aida e foarte apropiată de dramaturgia lui Vișniec, nu a fost foarte multă muncă de convingere. S-a lăsat purtată de cuvânt iar aportul talentului său la spectacol este unul esențial.[/blockquote]
Știu că preferi spațiile neconvenționale în montările tale – ți-am văzut piesa lui Caraman de la Aeroportul Herni Coandă, vișniecul din apartamentul tău. Alegerea Teatrului Mignon înseamnă că ai renunțat la montările “underground”?
[blockquote style=”2″]Eu montez în underground înca din 2006 și cred într-un teatru al timpului meu. În 2006 era esențial pentru mine să joc și să montez, așa că am creat ”Arca lui Noe” un teatru de amatori care a făcut performanță la vremea lui, ulterior în facultate TIP Teatrul Independenților Profesioniști care facilitează în continuare accesul pe piața independentă a tinerilor artiști. Spectacolele itinerante de la Uzina de Apa din Suceava, fantezia împlinită odată cu reprezentația din aeroport și faptul că mi-am pus micul apartament la bătaie pentru o reprezentație au fost drumul firesc către proiectul anului 2015: spațiul performativ 8pt (un proiect itinerant al Teatrului Mignon, care iși invită publicul să descopere spații noi de joc. Producator: Adrian Petrariu)[/blockquote]
În spectacolul de joi, de la Teatrul Mignon, a participat însuși autorul, Matei Vișniec. Pe care l-am văzut râzând și distrându-se. Dincolo de emoțiile pe care le-ai avut, ce importanță a avut pentru tine acest eveniment?
[blockquote style=”2″]Este a doua întâlnire de genul acesta pe care o am cu Matei Vișniec și recunosc este copleșitor. Prima avut loc în 2013 la premiera spectacolului meu de disertație ”The Body of a Woman as a Battlefield in The Bosnian War” care a avut loc la ICR Londra. Sunt 100% convins că am trăit un moment istoric. Cel puțin pentru istoria mea personală și profesională, validarea dramaturgului și șansa de a fi urmăriți de ochiul care ne-a dat oportunitatea să fim purtătorii unui mesaj atât de special, sunt cu siguranță cele mai mari satisfacții pe care le-am trăit până acum în această meserie.[/blockquote]