(De)spre începuturile art terapiei – We ART

(De)spre începuturile art terapiei

2015_01_09_Baner ARTE 300x250 la 72dpiCam în aceeași perioadă, adică sfârșitul anilor ’40, simultan în Anglia și în S.U.A., Adrian Hill, artist și Margaret Naumberg, psiholog, au folosit expresia “art terapie” pentru a-și descrie munca. Dacă Adrian Hill a descoperit beneficiile art terapiei experimentând direct prin desen și pictură în timp ce se refăcea după o tuberculoză, Margaret Naumberg, în practica sa, a văzut imaginile create drept o formă de comunicare simbolică între pacient și terapeut.

Cei doi pionieri ai art terapiei, cel mai probabil datorită diferențelor de formare anterioară precum și a modului în care au descoperit virtuțiile terapeutice ale art terapiei, aveau perspective diferite: Hill promova arta ca și terapie în timp ce Naumberg vorbea despre folosirea artei în terapie.

Cei doi considerau că valoarea art terapiei consta în “absorbirea completă a minții (și a degetelor) ce permite eliberarea energiei creatoare, deseori inhibată în pacient” (Adrian Hill) respectiv “eliberarea inconștientului prin mijloacele exprimării artistice spontane” (Margaret Naumberg)

Aceste diferențe inițiale au generat dezvoltarea ulterioară a art terapiei în două moduri de percepere și practică diferite : folosirea artei ca și terapie sși (psiho)terapie prin artă. Prima perspectivă pune accent pe virtuțiile vindecătoare ale artei în timp ce a doua promovează importanța relației terapeutice ce se formează între terapeut, client și produsul artistic al celui din urmă.

Aceste distincții au condus la numeroase dezbateri în lumea art terapeuților, privind locul și modul în care apare efectul terapeutic : datorită procesului creativ în sine, datorită relației terapeutice, sau, așa cum cei mai mulți art terapeuți consideră acum, datorită unei subtile și complexe relații între cele două.

În art terapie, această dinamică este numită deseori “relație în triunghi”: client, produs și art terapeut.

În funcție de necesitățile concrete, se poate pune un accent mai mare sau mai mic pe una dintre laturi, în cadrul aceleași ședințe sau pe parcursul procesului terapeutic.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

© 2018 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account