Arta lui Brâncuşi în trecut, prezent şi viitor !

Numele lui Constantin Brâncuşi este asociat cu artistul de geniu, care a revoluţionat sculptura modernă, prin reducerea formei la esenţă, prin eliminarea succesivă a detaliilor inutile, care ne împiedică să o percepem în adevărata ei realitate. Conceptul de formă utilizat presupune elementul figurativ, preluat de artist din realitate sau dintr-o realitate imaginară, iar referitor la conceptul de esenţă, acesta poate fi definit ca fiind sinteza artistică, la care a ajuns sculptorul prin eforturi proprii, pornind de la o analiză a dimensiunilor reale.
La început de secol XX, mai exact în 1904, Brâncuşi ajunge în boemul Paris, locul în care artiştii din toată lumea experimentau stiluri noi. Deşi erau cenzuraţi şi criticaţi de societate, credeau cu sufletul şi mintea în ceea ce făceau, sperau că societatea pariziană să fie sedusă, în final, de arta lor. Sculptorul român se face imediat cunoscut printre artiştii de avangardă, cu toate că, iniţial a fost perceput drept un ţăran român, care caută să-şi descopere identitatea artistică, într-un oraş al elitelor.
Plecând de la obiectele de artă tradiţională, Brâncuşi a căutat să-şi realizeze lucrările, într-o concepţie stilizată a formelor geometrice, preluând o stilizare arhaică prin prisma mentalităţii unui artist al sec. al-XX-lea. Astfel, opera sa a influenţat profund, conceptul modern de formă, în cultura vizuală a umanităţii. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi prin utilizarea sensibilă a materialelor, combinând sinteza artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene.
În continuare observăm influenţa artei brâncuşiene în sculptura unor artişti, precum Isamu Noguchi, Barbara Hepworth, Constantin Antonovici, Etienne Hajdu, care reprezintă o parte din contemporanii lui Brâncuşi, care au recunoscut importanţa sculptorului român, în creaţia lor.
Isamu Noguchi

În iunie 1927, artistul americano-japonez, Isamu Noguchi a fost acceptat ca ucenic de către sculptorul român, la recomadarea scriitorului american Robert McAlmon, în cadrul unei burse acordate de Fundaţia Guggenheim. Noguchi a povestit împrejurările în care l-a cunoscut pe Brâncuşi şi cum a devenit ucenicul lui.
Pentru Noguchi această ocazie a reprezentat, după cum afirmă, un mare noroc, într-atât mi se pare de divin şi incredibil. Nici măcar nu mă gândeam să studiez cu el, dar el a hotărât că, începând de a doua zi, voi lucra cu el. Brâncuşi nu vorbea engleza, eu nu vorbeam franceza. Comunicam din priviri, prin gesturi şi prin materiale şi unelte. […] Aşa mi-am petrecut jumătate de vară, în Strada Impasse Ronsin.
Sculptorul român l-a învăţat pe Noguchi să lucreze, dar în special să mediteze asupra sculpturii. Orice va realiza în viitor se va lega de tot ce a învăţat în timpul uceniciei în atelierul lui Brâncuşi.
Noguchi susţinea că:
[blockquote style=”2″]De exemplu, Brâncuşi îmi arăta cum trebuie să ţin o daltă şi cum să tai perfect în calcar. Îmi arăta cum făcea el şi mă îndruma să fac la fel. (…) Un lucru nu putea să suporte Brâncuşi şi anume lipsa concentrării totale, ca atunci când descoperea că mintea mea rătăcise către ziua însorită de afară. Înţelesesem vorba lui că dacă nu devin una cu munca mea, mai bine să fac altceva, dar să nu încerc să devin sculptor.[/blockquote]
[ot-caption title=”Isamu Noguchi, acasă la Brâncuşi, în România” url=”https://www.weart.ro/wp-content/uploads/2014/12/noguchi.gif”]
Şi a învăţat geometria brâncuşiană, însă i-a luat foarte mult să se debaraseze de influenţa sculptorului român. In ciuda dorinţei mele de a mă îndepărta de Brâncuşi, eram prea plin de el […] Este prea periculos să ai un mare maestru – precum Brâncuşi[…]. Problema era cum să fac o coloană fără să fie în maniera lui Brâncuşi. Era foarte greu, dar am reuşit…
A realizat coloane infinite, le-a regândit. Noguchi l-a înţeles pe Brâncuşi, l-a asimilat.

Constantin Antonovici
Recomandarea scrisă de Brâncuşi, care echivala cu un certificat de capacitate artistică, pentru sculptorul Constantin Antonovici, sună astfel: C. Brâncuşi, Sculptor, 11 Impasse Ronsin, Paris 15. Subsemnatul certific ca Domnul Antonovici Constantin are mult talent pentru sculptură şi lucrează cu îndârjire. C. Brâncuşi, Paris 9 Mai 1951.
Despre profesorul său, Antonovici spune: îi datorez enorm, mâna sa abilă şi geniul său au dus arta pe culmi neîntâlnite. El mi-a arătat drumul spre modernism şi nu spre abstract, pe care Brâncuşi îl detesta, chiar criticându-l pe Picasso cu care era prieten, spunând că mutilează subiectele.
Antonovici a lucrat alături de Brâncuşi timp de şase luni şi a învăţat multe lucruri în atelierul maestrului, Brâncuşi îl învaţă cum să facă unelte, cum se polizează metalul şi piatra, ce scule sunt necesare lemnului, declarând într-un interviu că uneltele realizate după sfaturile lui au ţinut mai mult decât cele cumpărate din comerţ.

Dacă opera lui Brâncuşi reprezintă faţa diurnă a lumii, Antonovici o arăta pe cea nocturnă. Măiestrelor brâncuşiene, luminozităţii lor, Antonovici le opune Bufniţa, această pasăre a întunericului, dar şi a înţelepciunii. Lucrărilor din marmură albă, el le contrapune bufniţele din marmură neagră.
[ot-caption title=”Constantin Antonovici – Sleeping Owl” url=”https://www.weart.ro/wp-content/uploads/2014/12/Antonovici-Sleeping_Owl-1.jpg”]
După despărţirea de Brâncuşi, Antonovici rămâne un înfocat adept al stilului învăţat de la maestrul său, devine o extensie brâncuşiană, cu o proprie interpretare a motivelor moderne inventate de maestrul predecesor: ovoidul, sărutul, păsările în spaţiu, melancolia iubirii.
Étienne Hajdú

Deşi arta sa este în strânsă legătură cu sculptura abstractă, detaliile de formă, subiect şi tehnică ne conduc spre Brâncuşi, cum însuşi Hajdú scria la un moment dat:
În tinereţe m-am dus să învăţ în atelierul lui Zadkine. Nu mă regăseam. Era trecutul. Apoi m-am oprit la Bourdelle. Era prezentul. Când l-am văzut pe Brâncuşi, am înţeles: iată viitorul artei!.
Hajdú, sculptorul născut la Turda şi şcolit în Franţa, recunoaşte noutatea artei lui Brâncuşi, creaţiile sale fiind legate de detaliile artei brancuşiene, de puritatea formei, preferința pentru liniile curbe şi refuzul artei convenţionale a trecutului.
Barbara Hepworth
Artista britanică, una dintre cele mai apreciate sculptoriţe ale sec. XX, a primit recunoaşterea contemporanilor săi, de sex masculin, precum Henri Moore. Arta abstractă a lui Hepworth are la bază principii ale artei lui Brâncuşi, fiind adepta teoriei simplificării detaliilor pentru a ajunge la esenţa lucrurilor.
În anul 1932, împreună cu soţul său, artistul Ben Nicholson, Barbara Hepworth vizitează Parisul şi atelierul lui Brâncuşi, simţind pe viu simplitatea şi forţa artistică a tăcutelor sculpturi din atelier.
[blockquote style=”2″]Am simţit forţa personalităţii lui Brâncuşi şi felul lui atât de hotărât de a ciopli piatra şi lemnul. Tot ce am văzut în acest atelier arăta echilibrul dintre forma în devenire şi sculpturile terminate, umanitatea care le însufleţea, deplina unitate între formă şi materie”. – citat din Barbara Hepworth: Carvings and Drawings, London, 1952. [/blockquote]

Geometrizarea şi stilizarea formelor, preferinţa pentru volum închis şi linii curbe, mesajul şi subiectele tratate de artistă, căutarea unui echilibru şi a unei armonii, toate acestea reprezintă asemănări evidente cu sculptura brâncuşiană.

Imaginea de mai sus ne conduce la ideea sărutului lui Rodin, însă precum Brâncuşi, artista se exprimă printr-o reprezentare geometrizată, abstractizată, lipsită de orice detaliu suplimentar inutil, provocând privitorul să descopere cuplul etern.
Brâncuşi si arta minimalistă
Influenţa lui Brâncuşi a fost însemnată, nu numai asupra contemporanilor săi, ci şi asupra generaţiilor de artişti care l-au urmat.
Critici de artă contemporană internaţională îl consideră, sculptorul european cu cel mai mare ascendent asupra artei minimaliste. Dovada o constituie Coloana infinitului, a cărei structură anunţă ideea de serialitate fără început, fără sfârşit. Simetria, stivuirea unor forme de bază  identice,  absenţa soclului şi îmbinarea elementelor componente într-un întreg unitar –  i-au influenţat pe artiştii minimalişti, care şi le-au însuşit.
Criticul de artă V. Ghislain Mollet-Viéville, în cartea sa, Art minimal & conceptuel considera că Sculptorul european care a avut cel mai mare ascendent asupra artei minimale este fără îndoială Constantin Brâncuşi. Marcat printr-un stil care privilegiază despuierea formală, artistul prelucrează cu răbdare suprafaţa marmurei, a pietrei sau a metalului, într-un fel menit să obţină forme esenţiale a căror lustruire pune în valoare materialul. În 1910, opera sa evoluează considerabil, atunci când el decide să redefinească rolul soclului în sculptură. Convins de incapacitatea soclului de a nu fi decât un suport, el preferă să-l considere drept unul din elementele operei şi elimină prin aceasta orice idee de ierarhie între părţile inferioare şi cele superioare, cum va dovedi mai târziu celebra sa Coloană fără sfârşit, a cărei structură anunţă ideea de serialitate fără început, nici fine. În atelierul reconstituit la propria-i dorinţă, pentru a-i fi prezentate operele, Brâncuşi dezvăluie legăturile care unesc diferitele sale realizări între ele, dar impune de asemenea ca sculpturile şi spaţiul lor să fie sesizate într-o aceeaşi unică privire: el creează astfel o ambianţă favorizată care va influenţa întregul demers sculptural al secolului XX.
Richard Serra
Expoziţiile din 2011 de la Basel şi Bilbao au reunit lucrări ale lui Brâncuşi şi ale artistului american minimalist Richard Serra. Cel din urmă susţine, că în urma practicii desenului în atelierul lui Brâncuşi, a descoperit în operele acestuia, o enciclopedie, un manual al posibilităţilor.
Serra consideră că, deşi, sculptura se ridică dreaptă, cuceritoare, Brâncuşi încearcă s-o dezechilibreze, punând pe soclu capul ovoidal al Muzei adormite din 1909, ou lipsit de cochetărie. Acelaşi lucru îl va face şi el, construind lucrări din foi metalice de mari dimensiuni, cântărind mai multe tone, care rezistă prin simpla lor greutate.
[ot-caption title=”Expoziţia Brâncuşi şi Serra în Bilbao” url=”https://www.weart.ro/wp-content/uploads/2014/12/Expoziţia-Brâncuşi-şi-Serra-în-Bilbao.jpg”]
Carl Andre

Brâncuşi, declară artistul Carl Andre – înseamnă pentru mine marea legătură cu pământul. Plecând de la faptul că obişnuieşte să pună sculptura la orizontală, acelaşi Andre precizează: Nu fac decât să pun Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi chiar la sol, în loc de a o înălţa spre cer, precum lucrarea Lever (Levier, piatră,1966).
Şi, bineînţeles, Coloanele sale se ridică şi se înfig adânc în pământ cu acea verticalitate fără sfârşit. Înaintea lui, sculptura avea limite: creştetul capului sau baza picioarelor. Sculptura lui Brâncuşi continua dincolo de limita verticală şi dincolo de limita ei terestră. Ea se înfigea în pământ. Brâncuşi utiliza multe materiale găsite, nu că aceasta ar fi fost important, dar el folosea bârne naturale şi şuruburi provenind de la vechile prese de vin, asociind aceste elemente eterogene (nu omogene).
Pentru a-şi construi soclurile, amesteca elementele, ceea ce constituia, după opinia mea, interesul efortului său; respectivele socluri exaltau materialele.
Cu un alt prilej, plecând de la faptul că obişnuieşte să pună sculptura la orizontală, acelaşi Andre precizează: Nu fac decât să pun Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi chiar la sol, în loc de a o înălţa spre cer, precum lucrarea Lever (Levier, piatră,1966).
Dan Flavin
Dan Flavin i-a dedicat lui Brâncuşi prima sa lucrare din tuburi luminescente, numită Diagonala lui 25 mai 1963.
În lucrarea Great fluorescence (1968-1969) Flavin foloseşte îmbinarea succesivă de elemente identice, plasate direct pe sol, inspirându-se din bronzurile lustruite ale lui Brâncuşi, unde lumina şi materia erau una şi aceeaşi.
[ot-caption title=”Dan Flavin – Great Fluorescence” url=”https://www.weart.ro/wp-content/uploads/2014/12/Dan-Flavin-–-Great-Fluorescence.jpg”]
Influenţa artei lui Constantin Brâncuşi nu cunoaşte graniţe, nu este limitată în timp. Sculptura brâncuşiană este una din cele mai studiate şi comentate opere ale secolului trecut, continuând şi în zilele noastre să reprezinte una din sursele ideilor esenţiale, pe care se clădeşte civilizaţia vizuală a întregii lumi.
Brâncuşi reprezintă acel om simplu care a avut puterea de a transforma visul în realitate, un vis, un drum, care a schimbat viziunea unei lumi întregi.

BIBLIOGRAFIE:

1. Brezianu, Barbu, Brâncuşi în România, Bucureşti, Ed. Alfa, 2005.
2. Bulat, Vladimir, Uricariu, Doina, Antonovici, New York, Ed. Universalia Publishers, 2011.
3. Crăciun, Victor, Brâncuşi văzut de Miliţa Petraşcu, Constantin Antonovici, V.G. Paleolog, Craiova, Ed. Semne, 1977.
4. Crăciun-Stârcea, Matei, Brâncuşi – limbajele materiei, Bucureşti, Ed. Anima, 2010.
5. Deac, Dana, ***, Un sculptor turdean, Turda, 2008.
6. Foster, Hal, O istorie a selectată a artei contemporane 1945-1986, Los Angeles, Ed. Muzeului de artă contemporană din Los Angeles, 1988.
7. Geist, Sidney, Brâncuşi – Sărutul, trad. de Negru, Radu, Bucuresti, Ed. Meridiane, 1982.
8. Grigorescu, Dan, Brâncuşi şi arta secolului XX, Bucureşti, Ed. 100+1 Gramar, 1999.
9. Grigorescu, Dan, Dicţionarul avangardelor, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2003.
10. Lanchner, Carolyn, Constantin Brâncuşi, London, Ed. Thames & Hudson, 2010.
11. Lemny, Doina, Constantin Brâncuşi, Iaşi, Ed. Junimea, 2005.
12. Velea, Mihaela, ***, Brâncuşi şi Serra în Basel, Craiova, 2011.