TEATRU – Ziua în care nu se cumpără nimic – We ART

TEATRU – Ziua în care nu se cumpără nimic

Un spectacol despre tineri, despre implicarea politică şi  socială, despre naivitate şi  principii.  Ce fel de consecinţe ar putea avea o astfel de implicare şi ce riscuri suntem dispuşi să ne asumăm?

zicnscn-afisprint“Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, la Sala Mică a Naționalului, un proiect în cadrul Programului 9G la TNB.

“Ziua în care nu se cumpără nimic” este povestea unor tineri care luptă pentru o lume mai bună si care au nevoie să fie ascultați. Actorii sunt atât personajele cât și naratorii vieții personajelor lor. Spectacolul explorează limitele și motivațiile implicării politice si sociale a tinerilor, văzuți într-un univers mereu proiectat, schematizat, redus la esență, o materializare a distanței pe care personajele par s-o simtă față de acțiunile lor. Ce consecinte poate avea o asemenea implicare dualista pentru cei implicati si care sunt riscurile la care se expun tinerii care iau atitudine pentru probleme sociale?

Petra (Ilinca Hărnuț) și Andrei (Rolando Matsangos) vor să atragă atenţia asupra consumerismului şi a exploatării muncitorilor din lumea a treia. Kati (Cristina Găvruș) și Irina (Olivia Alexandra Niță) vor să devină vedete cântând la un eveniment de salvare a planetei. Toma (Andrei Morariu) și Petru (Emil Măndănac) vor să protesteze pentru a îmbunătății condițiile din azilul de bătrâni în care lucrează. Ana (Simona Cuciurianu) vrea să fie mai mult decât o simplă vânzătoare într-un magazin de haine.  Drumurile lor îi duc la mall. Această vizită le va schimba viețile.

intrarea este libera insa rezervarea este obligatorie la adresa:  rezervare.tnb@gmail.com.

Kim Atle Hansen este un dramaturg, actor și activist norvegian, autor al mai multor piese de teatru tratând probleme ale societăţii actuale. Este angajat al Norske Theater, Oslo. „Ziua în care nu se cumpără nimic” este piesa lui cea mai cunoscută, fiind montată până acum în Anglia, Brazilia, Italia, America și Rusia. „ Acest text este găndit mai degrabă pentru o convenție performativă decât pentru un tip de joc motivat emoțional”.

Regie: Horia Suru / Asistent regie: Mădălin Hîncu
Distribuție: Simona Cuciurianu, Cristina Găvruș, Ilinca Hărnuț,
Rolando Matsangos, Emil Măndănac, Andrei Morariu, Olivia Niță
Live DJ: Andreea Veder
Video artist: Răzvan Mihalachi / Special Effects: Daniel Radu
Scenografie: Arh. Bogdan Costea / Asistent scenografie: Ana Ivan
Costume: Anca Miron / Make-up artist: Diana Ionescu
Pregătire vocală: Monica Ciută
Fotograf: Alexandra Paşca
Producător delegat: Ionuț Corpaci-Teodorescu
Coordonator CCCT „Ion Sava”: Cristiana Gavrilă

Durata: 1h20min (fără pauză)
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!
Intrare liberă pe bază de rezervare la adresa de email: rezervare.tnb@gmail.com, în limita locurilor disponibile (maxim 2 locuri/persoana).

O coproducţie ProDrama, TNB, Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“.
Proiect finanțat de ARCUB – Artă și Cultură București, prin programul „București 555”.
9G la TNB este un program al Teatrului Național “I.L.Caragiale” din București sprijinit de MasterCard.

Parteneri: Retro Future, Reciclare Creativă, Active Watch, Creionetica, ArtWe.

Pentru mai multe detalii:

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

© 2018 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account