Primii artisti confirmati la Electric Castle Festival 2015 • We ART

Primii artisti confirmati la Electric Castle Festival 2015

Primii 18 artiști confirmați pentru ediția a 3a a festivalului păstrează mixul inedit, proaspăt și în linie cu cele mai recente evenimente muzicale pe care Electric Castle l-a avut încă de la prima ediție.
CLUJ NAPOCA – 30 OCTOMBRIE 2014: Peste 150 de artiști vor performa la viitoarea ediție Electric Castle, programată pentru perioada 25-28 iunie 2015. Provocarea asumată de către organizatori, de a crește cu fiecare ediție, face ca numărul scenelor să ajungă la 6, cea ce va permite show-uri mai intense și un mix de stiluri mai extins.

Odată cu anunțarea primilor artiști confirmați pentru cea de-a 3a ediție, organizatorii deschid și vânzarea biletelor și abonamentelor. Începând de astăzi și până în 18 decembrie, pretul abonamentelor este de 179 de lei. Pentru abonamentele cu camping pretul în perioada de early bird este de 238 de lei. Important de reținut, pentru ediția a 3a organizatorii au modificat regulamentul de achiziție a biletelor de camping, acestea vor putea fi obținute doar până în data de 25 mai 2015. Australia deschide lista primilor invitați confirmați pentru 2015.
The Cat Empire și-au sărbătorit, anul trecut, show-ul cu numărul 1000 în fața a câtorva sute de mii de spetactori din Melbourne. Trupa are un album proaspăt ce va fi prezentat și la Bonțida, aceeași combinație de jazz, ska, reggae, funk, latin, gypsy, cuban care i-a făcut cunoscuți în întreaga lume în cei 15 ani de când concertează.

EC 2015 îi prezintă, pentru prima dată în România, pe Roni Size Reprazent, una dintre cele mai importante și populare trupe de muzică electronică a ultimelor decenii. Formația se va afla în perioada de promovare a noului lor album “Size Matters”, iar EC este cel de-al doilea festival, după Glastonbury, confirmat pentru turneu. Roni Size Reprazent înseamnă, în primul rând, legenda drum & bass Roni Size pe care îl regăsim, odată cu noul album, într-o formulă care îi include pe Dynamite MC, Onalee, Si John, Dave Amso, Jay Wilcox și Danny Cox.

Seria premierelor continuă cu SIRIUSMODESELEKTOR. Este un proiect cu totul nou, având, însă, în componență artiști deja consacrați, iar spectatorii EC 2015 vor fi printre primii din lume care vor putea cântări succesul acestei formule. SiriusModeselektor înseamnă, de fapt, duo-ul german Modeselektor (Gernot Bronsert și Sebastian Szar), în colaborare cu producătorul german Siriusmo (Moritz Friedrich). Va fi interesant de descoperit cum “haosul controlat” produs de Modeselektor, prin mix-urile lor de tehno, glitch, electro house, hip hop și IDM, se va întâlni cu stilul lui Sirius, cunoscut în special pentru varietatea de sample-uri pe care le folosește în producțiile sale.

Unul dintre cele mai importante nume de la Hospital Records, High Contrast (Link Barret) vine pentru prima oară în Transilvania. Tot din scena drum&bass, EC2015 în confirmă pe DUB PHIZIX, cei care de peste 20 de ani domină această zonă prin numeroasele colaborări și producții. Alături de DUB PHIZIX, cu aceeași greutate, MC-ul STRATEGY din Manchester văzut ca unul dintre punctele de reper din cultura hip–hop engleză, recunoscut de legende precum Wu-Tang Clan și Busta Rhymes.Fanii stilului vor aprecia cu siguranță prezența la EC2015 a lui BENNY PAGE, un producător cu o ascensiune foarte rapidă în vârfurile drum&bass-ului.

ASIAN DUB FUNDATION, o propunere care cu siguranță va stârni interes. Este una dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena dub, fondată în urmă cu 12 ani la Londra. Pe lângă stilul electronic distinct care combină rap core, indo-dub, dancehall, raggae-jungle, sunete tradiţionale indiene şi influenţe punk, showurile lor surprind mereu prin mesajele sociale pe care le transmit

 Jan Blomqvist in formula LIVE vine și el la Electric Castle! Este greu de definit sound-ul pe care Jan îl propune, un amestec între Radiohead, Muse, Bodi Bill, Stephan Bodzin și James Holden, un mix între electro-pop melancolic și euforicul minimal techno. La ora actuală, Jan Blomqvist este unul dintre cei mai interesanți și promițători tineri artiști din Berlin. Din aceeași scenă berlineză vine și VADIM, un prolific DJ și producător independent născut în Rusia, la Saint Petersburg. Muzica sa combină hip-hop, soul, reggae și genul electronic. El va mixa alături de MC-ul Yarah Br.

Berlinul este scena pe care a confirmat și COSMIN TRG, pe numele său din acte Cosmin Nicolae. Este un producător foarte inovativ, aflat în prezent într-o perioadă creativă în care îmbină sunete techno cu shuffling drums, synth-uri ciudate, peste care adaugă voci și influențe din clasicismul din Chicago sau Detroit.

EC2015 va însemna și regăsirea pe scenă a unor artiști “de casă”. Nicio ediție fără Dub Pistols! Anul trecut au declarat că, deși au fost la aproape toate festivalurile din Europa, Electric Castle, datorită atmosferei și publicului de la castel, este de departe, preferatul lor. Tot o revenire în festival, SOOMT T, una dintre cele mai bune MC-ițe din Europa, va performa împreună cu J STAR.

DC BREAKS, cei care în 2009 “smulgeau” tocmai de la Pete Tong declarația de „my favorite Drum & Bass tunes of the year” pentru hit-ul “Pickett Line”, vin la Electric Castle cu un nou album. Din zona de club music, EC2015 propune D/R/U/G/S ce vor veni cu un twist organic, excentric, parte dintr-o poveste a renașterii muzicii house ambientale. EVIL NINE ne vor încânta și ei anul acesta cu ritmurile lor garage. h

Radikal Guru aka Mateusz Miller este producător și Dj, născut în nordul Poloniei, zonă bine cunoscută pentru fuziunea reggae – dub step și sunetul unic influențat de pionierii dub’ului cum ar fi King Tubby, Lee Scratch Perry sau Scientist.

Încheiem seria primelor propuneri pe afișul EC2015 cu VAKULA, DJ și producător născut in Konotop – Ukraina, care se face remarcat global odată cu rezidența în binecunoscutul club moscovit Propaganda, și ELIPHINO, (Tom Wrankmore), cu ale sale DJ seturi eclectice, încorporând sound-urile cele mai atragatoare din hip-hop, garage, house, rnb, dancehall si jungle.

Semne bune ElectricCastle 2015 are, pentru mai mult informații nu ezitați să vizitați www.electriccastle.ro.
Bilete pentru Electric Castle Festival se găsesc pe electriccastle.ro, mobile app-ul Electric Castle (iOS & Android), eventim.ro, rețeaua Eventim (Domo, Germanos, Orange, Vodafone, Cărturești) și locațiile partenere Electric Castle. Mai multe detalii pe http://electriccastle.ro/tickets

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

© 2014 - 2019 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?