Podul iubirii de peste râul Someș – o altfel de poveste de dragoste

La 30 de ani, Diana era o femeie frumoasă. Brunetă, cu ochi albaștri, pătrunzători, cu irizații gri deschis, genul acela de ochi care te hipnotizează și te fac sclavul iubirii după doar o secundă de privire tandră… era slăbuță, cu picioare lungi și încheieturi fine, era genul de femeie după care bărbații întorceau capul, ce le rămânea întors, cu mințile sucite și inimile zbătându-li-se-n piept, fără scăpare. Diana era femeia fatală, dar era singură, ca multe dintre femeile fatale. Îi plăcea să se plimbe seara, în drumul spre casă, pe malurile Someșului, să treacă, oprindu-se, pe podul pietonal ce ducea spre Parcul Central… mereu zăbovea pe acel pod câteva minute, privind nu lung, în depărtare, ci cumva scurt și în gol, într-un vid din fața ochilor, din propria-i minte, din care se scurgeau amintirile, fugind de ea pe sub traversele de lemn ale podului, odată cu fluxul apei.
Nu fusese mereu singură. Avusese la 20 de ani o unică și mare iubire, pierdută mai mult din vina ei, fiindcă așa se învinovățea mereu, odată ajunsă acolo, pe malul agitat al apei. Fusese cu Mihai, colegul ei de facultate, băiat pe care la-nceput nu-l iubise deloc, considerându-l chiar antipatic, dar de care ajunsese să se îndrăgostească nebunește imediat ce-i cunoscuse sufletul, în lungile lor plimbări toamna, prin parc, pe malul Someșului, prin Grigorescu… Le plăcuse mereu să privească împreună apa curgândă a râului, seduși de ei și de timpul ce se scurgea măsurat nemăsurat odată cu Someșul.
Viața părea eternă atunci, eternizată în clipa mereu prezentă a unei mari iubiri, a unor sentimente pe care nu le mai simțise nici unul dintre ei vreodată și pe care erau siguri că nu le vor mai simți vreodată, cu altcineva. Când iubești cu adevărat, îi spunea Mihai, timpul se oprește, fiindcă inima nu-ți mai bate pentru lume, temporal, ci doar pentru cea pe care o iubești, iar ea este atemporală. Inima încetează să-ți mai bată, să-ți mai pulseze prin vene sânge, ți se mai zbate doar sufletul, pulsând de sentimente paroxistice… într-un univers atemporal, ca cel de acum, al nostru, timp nu mai există și spațiul e doar cel posedat de iubirea noastră. Noi ne vom iubi mereu, vom fi întotdeauna doar unul pentru celălalt și nimic altceva nu contează și nu va mai conta vreodată.
Trăiau într-o clepsidră în care nu exista nisip și se scurgeau mereu cu orele doar unul în altul. După care întorceau clepsidra și se scurgeau la loc, până nu mai știa sinele de sine și unul de celălalt, până deveneau unul, într-o lume în care nu mai vedeau spațiu, nu mai simțeau timp…
Relația lor a părut astfel o veșnicie, deși a durat doar doi ani jumate. Constanta iubirii lor era patul, în care uitau de zi și de noapte și malul râului, pe care se plimbau alene în toate anotimpurile, privind amuzați curgerea apei, curgerea atemporală a timpului lor ce părea a nu se mai scurge vreodată. Nu mai aveau alte preocupări, decât preocuparea unuia față de celălalt. Cum să-l iubească mai mult pe celălalt eu, și să se dăruiască mai total iubirii lor, având un singur sine. Relația însă, ca în general toate primele iubiri ale tuturora, s-a rupt la un moment dat, iar de atunci Diana a mai avut iubiți, dar fără să-l iubească pe vreunul ca pe Mihai. Se plimba mereu, de 10 ani încoace, pe malul apei, când se simțea tristă sau abătută, și-l simțea lângă ea, ca atunci când era… ca și acum, când vorbea cu el, șoptindu-i, după 10 ani, pe micul pod pietonal, de pe Someș: ,,Știu că nu mă crezi nici acum, dar eu nu te-am înșelat. Da, știu că m-am sărutat cu Andrei, atunci, în club, că ne-ai surprins, dar eram amândoi băuți și nu mai știam ce fac. Pot să jur că, după atâta vin, credeam că ești tu… ți-am spus că nu mai vreau să beau, că-mi pierd controlul, că mi se taie filmul și nu mai știu nimic după un anumit număr de pahare, dar nu m-ai crezut, ai insistat mereu, încă unul, era ziua ta, și trebuia să bei cu mine. Când ai plecat să îți cumperi țigări pe Eroilor, și-ai lipsit o jumătate de oră, a început totul să se învârtă în jurul meu, dansam cu Andrei și deodată m-a sărutat, fără să am timp să reacționez cumva… Atunci te-ai întors și nu ai mai așteptat nicio explicație. Nici măcar nu mai țin minte dacă am încercat să vin după tine, să te rog să mă ierți. Nu mai știu nimic din noaptea aia, decât că m-am trezit dimineața, singură în garsoniera noastră, iar tu nu erai, ca de obicei, lângă mine. Ți-am spus instinctiv Te iubesc! și m-aș fi așteptat să fiu, ca de obicei, strânsă în brațele tale. Dar patul era gol, rece și lipsit de sens. Aveam în telefon vreo 20 de mesaje necitite de la tine, iar în ultimul îmi spuneai că nu vrei să mai trăiești fără mine, iar cu mine, nu mai poți. Scriai că ești pe pod pe Someș, unde mă simți lângă tine, ca în zilele noastre bune și fericite, când ne sărutam în zgomotul apei, pierduți de lume și-n alte timpuri…. Spuneai că asta e ultima oară când îmi mai scrii și că, deși te-am înșelat, tu mă iubești la fel de mult și mă vei iubi întotdeauna. Mi-ai scris că doar așa dragostea noastră mai poate fi eternă, că în lumea asta timpul ei s-a scurs și că mă vei iubi la fel de mult din cea de dincolo… Poate erai și tu la fel de băut ca și mine, poate nu știai ce faci. Însă acum e din nou ziua ta, după 10 ani, și te simt lângă mine. De 10 ani stai singur pe acest pod privind cum curge apa, așteptând. De 10 ani iubirea noastră trăiește peste timp și spațiu. În alt timp, și-n alt spațiu. Voi veni de ziua ta la tine. Mi-e atât de dor să-adorm cu tine-n brațe… E atât de rece apa, dar atât de calde brațele tale, cu care mă scoți acum la suprafață… într-o altă lume. În a noastră. Vezi, podul de peste Someș era până la urmă unul atemporal, peste timp… și peste spațiu… e, doar, podul iubirii noastre…”

© Adrian Cînciu


Sursa text Clujul Liber

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2014 - 2019 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?