Noi artiști la Untold Festival! • We ART

Noi artiști la Untold Festival!

Poveste, de dat sfoară în țară
A fost o dată Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului. Un oraş pe malul unui râu, înconjurat de imaginaţie şi de voie bună care invită prinţii şi domniţele din toate cele 9 mări şi 9 ţări, la un bal cum nu s-a mai văzut şi care se va chema Untold Festival.
În mijloc de vară, cu soare şi distracţie, Avicii, David Guetta, John Newman,Fedde Le Grand, ATB şi muuuulţi alţi Feţi-Frumoşi antrenaţi în mânuirea mixerului, microfonului, chitărilor și sintetizatoarelor şi înconjuraţi de magice lumini de stroboscop şi lasere, vor veni la Cluj tocmai de la capătul pământului, ca să ne aducă o experienţă de neuitat!
Mai mult de 10 scene vor împânzi tărâmul Untold Festival şi timp de 4 zile şi 4 nopţi, între 30 iulie şi 2 august, vei avea de înfruntat, dragul nostru Prâslea, o sumedenie de ispite şi pericole pentru plictiseală: concertele de la Main şi Secondary Stages din Zona River situată între Cluj-Arena şi Sala Polivalentă, concertele şi chill-out zone-ul din The Forrest (Parcul Central), doar ca să răzbeşti în Zona The Citadel (Piaţa Unirii) unde o scenă imensă cu intrare liberă va celebra spaţiul public şi tinereţea sutelor de mii de Greuceni şi de Ilene Cosânzene.
Dar dacă Balaurul cu Trei Capete îţi va fi încurcat drumurile şi în loc de Cetate, vei ajunge în Zona The Pool nu vei regreta: vei găsi aici o petrecere la piscină care l-ar face invidios chiar şi pe Împăratul Roșu!
Abonamente:

  • Pre-Sale – 259 lei + taxe
  • VIP – 449 lei + taxe

 

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2014 - 2019 weart.ro. Toate drepturile rezervate.
Conţinutul prezentat pe acest site web, inculzând toate imaginile şi textele, este destinat utilizării în scopuri educaţionale şi necomerciale.
weart.ro este o platformă independentă care nu beneficiază de sponsorizări sau fianantari din partea statului sau a unei firme particulare, fiind un site care se bazează doar pe resurse proprii.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

Licenţa Creative Commons

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?