Intro curatorial: Metoda curatorială folosită pentru realizarea proiectului de expoziţie în şase părţi „Punctul alb şi cubul negru” pornește de la investigarea unor formule expoziționale esențiale: două expoziții de grup, două expoziții „duale” și două expoziții personale. Fiecare dintre aceste formule este potențată de dialogul între cei doi curatori și de dialogul cu artiștii şi cu instituţia muzeală. Expozițiile de grup au fost gândite în urma unui impuls teoretic pe care unul dintre curatori îl dă celuilalt, cele duale prin asumarea de către curatori a uneia dintre cele două poziții teoretice aflate în tensiune, iar cele personale printr-un triunghi al dialogului.
[social title=”Eveniment” subtitle=”Facebook” link=”https://www.facebook.com/events/1757826107770445/” icon=”fa-facebook”]
Sunt omul invizibil, al doilea capitol al proiectului curatorial „Punctul alb şi cubul negru”, dezbate ideea invizibilității pornind de la realitatea imperceptibilă și procesualitatea simbolică a gestului artistic. Abordarea conceptuală a acestei expoziții cuprinde mai multe straturi ale relației cu imaginea și cu materia, care de cele mai multe ori constituie cârligele vizuale ale unei expuneri. Artiștii invitați să reflecteze asupra acestei tematici au perceput schimbările sensibile ale realității, pe care fie le-au provocat ei, fie le-au înregistrat prin metode non-invazive sau le-au preluat ca atare, deschizând discursul expozițional către suspans și coincidențe.
Dualitatea interpretării invizibilului integrează atât potențialul lui de a proteja materia vizibilă, cât și fragilitatea pe care o poate crea ștergerea unui corp din spațiu. Credem că ambele pot fi cadre posibile de interpretare a unității și a discontinuității unei expuneri.
Artiștii prezenţi în expoziţie își asumă momentul în care invizibilul estompează vizibilul și când anumite planuri coincid. Când imaginile se suprapun perfect – construcția omului peste construcția naturii, imaginea artificială peste cea naturală și rațiunea peste intuiție. Când corpul invizibil reprezintă atât o posibilă armă, cât și o vulnerabilitate care decurge din discursurile publice despre marginalitate. Când zgomotul alb de zi cu zi se insinuează ca materialitate „încordată” în viața noastră. Și când cadrele reziduale ale percepției ajung în centrul câmpului vizual.
Cătălin Ilie, I talked to the wall and the wall was impressed (Studies for a better understanding), 2015-2016, desen și instalație de sunet, mixed-media.
Leave a Comment